Acasă Actualitate (FOTO) Lecție de SIMȚ CIVIC de la câțiva COPII din Bacău. Cum...

(FOTO) Lecție de SIMȚ CIVIC de la câțiva COPII din Bacău. Cum vor să înfrumusețeze trotuarul din fața blocului

O lecție frumoasă despre simț civic și implicare vine din Bacău. Nemulțumiți de cum arată trotuarul din fața blocului, care era acoperit cu pământ, câțiva copii s-au apucat să planteze acolo flori, relatează stirileprotv.ro.

Și cum gesturile frumoase nu trec neobservate, au primit și ajutor când nu se așteptau.

Când a văzut că florile nu cresc, mama unuia dintre copii a cerut sfaturi pe o reţea de socializare, iar postarea a ajuns și sub ochii autorităților locale.

Drept urmare, primăria a trimis în zonă angajați de la spații verzi, care le-au explicat celor mici cum trebuie să procedeze.

Pentru că de această dată totul a fost făcut ca la carte, puștii sunt acum nerăbdători să admire roadele muncii lor. (foto: captură video stirileprotv.ro)