Vineri, 10 iunie, se va desfășura la sala de gimnastică „Nadia Comăneci”, din incinta CSM Oneşti, cea de a VIII-a ediție a Cupei NADIA COMĂNECI la gimnastică, la care vor participa 80 de gimnaste din toată țara cu vârste cuprinse între 8 – 12 ani.
Cupa NADIA COMĂNECI reprezintă o competiție de verificare înaintea Campionatelor Naționale pe echipe de la sfârșitul lunii iunie, de la Constanța.
„Așteptăm toţi iubitorii gimnasticii artistice să vină să susţină gimnastele!”, a precizat clubul organizator.
Organizatori ai acestei ediții sunt: CSM ONEŞTI, PRIMĂRIA ONEŞTI și FUNDAȚIA NADIA COMĂNECI.
Premiile vor fi asigurate de sponsori și vor fi atât în bani, cât și în cadouri.














