Acasă Actualitate 500 de lei pentru fiecare NOU-NĂSCUT, într-o comună Bârsănești de lângă Onești....

500 de lei pentru fiecare NOU-NĂSCUT, într-o comună Bârsănești de lângă Onești. Autoritățile locale LANSEAZĂ programul „Trusou pentru nou-născuți”, în sprijinul familiilor tinere

 

Primăria comunei Bârsănești lansează un nou program de sprijin dedicat familiilor cu copii nou-născuți. Părinții care îndeplinesc condițiile stabilite prin Hotărârea Consiliului Local nr. 54/2025 pot beneficia de un ajutor financiar în valoare de 500 de lei pentru fiecare copil născut. Cererile pot fi depuse începând cu 25 august 2025, fie la sediul primăriei, fie prin e-mail.

Inițiativa, denumită „Trusou pentru nou-născuți”, urmărește să sprijine începutul de drum al tinerelor familii din comună, contribuind la acoperirea unor cheltuieli esențiale din primele zile de viață ale copilului.

„Primăria Bârsănești oferă un sprijin financiar de 500 lei pentru fiecare copil născut, începând cu data de 25 iunie 2025, conform HCL nr. 54/2025.

Cererile se pot completa si depune începând cu data de 25 august 2025 la sediul Primăriei comunei Bârsănești, județul Bacău sau pe e-mail contact@comunabirsanesti.ro
Condiții de eligibilitate:
– Cel puțin unul dintre părinți/părintele singur să aibă domiciliul stabil pe raza comunei Bârsănești, județul Bacău de cel puțin 1 an înainte de data nașterii copilului
– Nașterea înregistrată într-o maternitate din România
– Depunerea cererii pentru acordare în termen de maxim 60 de zile calendaristice de la data nașterii copilului
– Fără datorii la bugetul local
📄 ACTE NECESARE: cerere tip, acte de identitate, certificat de naștere, bilet de ieșire din spital sau certificat constatator al născutului viu și alte documente justificative.
Detalii complete la sediul Primăriei, Compartiment Asistență Socială sau pe site-ul oficial”, a transmis primarul comunei Bârsănești, Vlad Grigore. (foto mare: imagine ilustrativă)