Un 10 pentru eternitate: 2026, închinat Nadiei Comăneci! Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, a obținut sprijinul Comisiei Economice și Sociale (CES) pentru un proiect simbolic: desemnarea anului 2026 drept „Anul Nadia Comăneci”. Propunerea, votată cu o largă majoritate, urmează să fie supusă aprobării în Senat și Camera Deputaților.
Motivul principal din spatele inițiativei este aniversarea a 50 de ani de la momentul istoric în care Nadia Comăneci a primit primul 10 perfect din istoria gimnasticii, la Jocurile Olimpice din 1976. Avea doar 14 ani și a cucerit lumea cu performanța ei, câștigând trei medalii de aur, una de argint și una de bronz, intrând definitiv în istoria sportului mondial.
„Perfect 10” devine aniversare națională: Nadia Comăneci ar putea primi propriul an
Federația Română de Canotaj a transmis, într-o postare pe Facebook, că această inițiativă reprezintă un omagiu adus uneia dintre cele mai mari legende ale sportului românesc, și totodată un gest de promovare a valorilor care au consacrat România pe plan internațional.