(P) 

Pe locul fostei Unități Militare 1378 de la Târgoviște, unde s-a ținut procesul fulger al soților Nicolae și Elena Ceaușescu la sfârșitul căruia aceștia au fost executați, va fi construit un mall.

Noul centru comercial se va întinde pe 70.000 de metri pătrați, iar șantierul va fi deschis în curând, mall-ul din fosta unitate militară urmând a fi inaugurat la finele anului viitor, notează digi24.ro.

“Sătui de amintiri, aleşii actualului popor vor să schimbe cu totul faţa zonei. Vor o poveste nouă, cu iz capitalist, fix pe terenul fostei unităţi militare. Sunt 26 de hectare de maidan înţesat cu ciulini, bălării şi plin noroaie, pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa va face acolo mall, stadion, şosea cu patru benzi, locuinţe sociale şi un sediu nou pentru Registrul Auto”, scriu jurnaliștii de la digi24.ro.

Este un proiect aprobat de Compania Naţională de Investiţii. Vom preda terenul şi licitaţia va fi făcută de CNI”, a declarat Alin Manole, vicepreședintele CJ Dâmbovița, pentru sursa citată.

„Acolo erau locurile de instrucţie. Practic, în fiecare zonă unde se va construi mall-ul, erau poziţiile de tragere. Să nu uitaţi că aceste locuri erau nişte unităţi de artilerie anti-aeriană. Practic, acolo aveam muniţie. Aveam proiectilul pe ţeavă permanent. Făceam parte din Centura de Apărare a Capitalei”, a spus colonelul în rezervă Ioan Vasile Sandu, fostul comandant al unității militare unde au fost judecați și executați soții Ceaușescu, pe 25 decembrie 1989.

Comenteaza aici