(P)

Procurorii din Brăila au iniţiat un proces unic în justiţia din România după ce un biciclist beat a omorât o bătrână pe o trecere de pietoni din oraş, scrie observator.tv.

Drept urmare, mâine, Judecătoria Brăila va începe procesul lui Stanciu Barbu, un brăilean în vârstă de 61 de ani, judecat pentru ucidere din culpă.

Totul după ce biciclistul a lovit o bătrână care traversa strada pe trecerea de pietoni şi a omorât-o.

Fapta, pentru care brăileanul va fi judecat la fel ca un şofer care a provocat un accident mortal, s-a produs pe 5 mai 2017 pe strada Calea Galaţi din Brăila.

Biciclistul în vârstă de 61 de ani, aflat sub influenţa băturilor alcoolice, a intrat în plin într-o bătrână de 89 de ani care traversa regulamentar.

Potrivit unei expertize, în momentul accidentului, biciclistul circula cu o viteză de 16 km/h, notează adevarul.ro.

„Procedându-se la testarea inculpatului cu aparatul etilotest, a rezultat că acesta avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Datorită leziunilor grave suferite, victima, în vârstă de 89 de ani, nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, iar în aceeaşi zi a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Andrei’ Galaţi, unde a decedat, în ziua de 16 mai 2017”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii brăileni. (sursa: observator.tv)

Comenteaza aici