Consilierii oneșteni continuă să-și dea cu stângul în dreptul, cum se spune. La cinci ani de când forul legislativ oneștean (într-o altă componență decât astăzi) a decis – la propunerea primarului de atunci, Emil Lemnaru – înființarea societății comerciale SC Apă Municipal SA Onești (prin HCL nr. 102 / 12.12.2011), acum se are în vedere închiderea firmei care oricum nu a funcționat niciun moment până în prezent.
Societatea care ar fi trebuit să preia serviciul public de apă și canalizare de la SC Apă Canal SA nu mai reprezintă neapărat cea mai bună variantă în accepțiunea autorităților locale, din cauza unor probleme de ordin legislativ pe care nu le mai dezvoltăm aici.
“Există posibilitatea să se închidă, dar numai după ce vom ști cu certitudine care este soluția administrării rețelelor de apă și canalizare din Onești. În ceea ce privește acele probleme de ordin legilsativ, acestea derivă din modificarea legislației, dar astea pot fi rezolvate ușor. Personal, nu cred că se impune închiderea acestei societăți”, a declarat consilierul Gelu Panfil.
Dacă SC Apă Municipal SA va fi închisă, atunci serviciul de apă și canalizare ar putea fi asigurat de către SC Domeniul Public și Privat SA Onești (DPP), o altă societate care are ca acționar unic Consiliul Local Onești. O altă variantă pe care o iau în calcul administrația publică locală și consilierii locali și care a fost deja avansată în cadrul ultimei ședințe ordinare a legislativului oneștean este aceea ca serviciul de apă și canalizare al orașului să fie trecut direct în subordinea Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
Până se va hotărâ soarta SC Apă Municipal, este de văzut ce se va întâmpla cu SC Apă Canal SA, societate care prestează în prezent serviciul de apă și canalizare în Onești și care riscă să nu-și mai poată desfășura activitatea la nivel optim, după ce i-au fost poprite toate conturile.
Comentariile sunt închise.