(P)

Transmoldova SRL Onești, societate de transport public de persoane care este controlată de omul de afaceri brașovean Constantin Codreanu, operează, începând de mâine, pe un nou traseu, Onești – Brașov.

Noua cursă regulată Onești – Brașov circulă patru zile pe săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică și luni, cu plecarea din Onești la ora 07.30, iar din Brașov la ora 13.30.

Prețul unei călătorii este de 25 lei de persoană.

Până acum, oneștenii care doreau să călătorească pe ruta Onești – Brașov aveau doar varianta unor curse de tranzit, precum Iași – Brașov.

“E mult mai comod așa, pentru că poți ocupa ce loc dorești, nu ca până acum, când autocarele ajungeau la Onești aproape pline și uneori se întâmpla să nu găsești nici măcar loc de bagaje la cală, stăteai cu ele la picioare”, a comentat un bărbat care are băiatul student la Brașov. (foto: www.facebook.com/pg/Transmoldova)

Comenteaza aici