(P)

O femeie în vârstă de 64 de ani a fost victima unui scandal conjugal suferind o plagă înjunghiată submandibulară, mai multe traumatisme și multiple plăgi pe brațul stâng ca urmare a reacției violente a soțului furios.

Pe fondul unui conflict spontan izbucnit între cei doi soți în cursul zilei de marți, 7 august, la locuința lor din satul Hârlești, comuna Filipești, bărbatul ar fi tăbărât cu pumnii pe consoarta sa, dar și cu un cuțit, cu care a apucat să o rănească în zona gâtului, informează desteptarea.ro.

Femeia a reușit să scape din mâinile soțului agresiv și s-a refugiat la un vecin, sunând la 112.

Femeia a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată submandibulară, mai multe traumatisme și plăgi pe brațul stâng. “În prezent, pacienta este stabilă hemodinamic, i-au fost suturate plăgile și a rămas sub supravegherea medicilor”, a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău, pentru sursa citată.

Soțul agresor a ajuns de asemenea la spital, cu o plagă înjunghiată superficial la nivelul abdomenului, pe care și-ar fi provocat-o încercând să se sinucidă.

Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, raportată la violența în familie, și urmează să stabilim cu exactitate ce s-a întâmplat”, a declarat procurorul Cristinel Ciocântă, șef Secție Urmărire Penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. (foto: desteptarea.ro)

Comenteaza aici