La data de 08 ianuarie a.c, în jurul orei 20.00, poliţiştii din Oneşti au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, din comuna Buciumi, care, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat regulamentar.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,13mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Oneşti, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: comunicat de presă IPJ Bacău

Sursa foto: facebook