(P)

Pe Facebook circulă în aceste zile o factură emisă de un spital județean de urgență (a fost acoperit numele județului), pentru o internare de 9 zile în cadrul secției de pneumologie unui pacient fiindu-i facturată suma de 2.216 lei.

Cea mai mare sumă de plată din totalul facturat de spitalul respectiv este trecută în dreptul cheltuielilor aferente spitalizării, în care nu sunt incluse cheltuielile pentru hrană, pentru medicamentele administrate pe perioada spitalizării, pentru materialele sanitare consumate, pentru analizele de laborator efectuate și pentru alte investigații medicale.

Așadar, cele 9 zile de spitalizare l-au costat pe pacientul în cauză 1.764 de lei, ceea ce înseamnă că o zi de spitalizare la unitatea medicală respectivă ajunge la 196 de lei! (vezi poză mică)

Acești bani se plătesc pentru o cameră cu pat dublu la un hotel de trei stele de pe litoralul românesc, în plin sezon.

E drept că și în străinătate cheltuielile aferente spitalizării sunt taxate drastic, doar că trebuie să ținem că între unitățile medicale românești și cele din afara țării sunt diferențe foarte mari în ceea ce privește condițiile de care beneficiază pacientul. Ca să nu mai spunem că și personalul medical din străinătate îi acordă o grijă mult mai mare pacientului.

“Omul acesta a fost cazat/spitalizat la Marriott se întreabă, evident contrariat, un internaut.

Comenteaza aici