(P)

Nașterea Domnului – Crăciunul este primul praznic împărătesc cu dată fixă. Sărbătoarea aceasta marchează nașterea Mântuitorului și este sărbătorită de către creștinii din întreaga lume în fiecare an pe 25 decembrie.

Acest moment marchează nașterea trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și prima sărbătoare creștină a Mântuitorului în ciuda faptului că nu este la fel de veche precum Paștile sau Rusaliile. Biserica Ortodoxă privește nașterea Fiului lui Dumnezeu ca începutul lucrării Sale mântuitoare ce Il va conduce spre jertfa supremă pe Cruce, pentru om și a sa mântuire.

În lumea veche, accentul era pus pe ziua morții și a învierii divinităților și mai puțin pe nașterea acestora. La început, Biserica obișnuia să considere mai importante sărbătoarea morții și a învierii Mântuitorului. Drept dovadă, calendarele creștine țin vie amintirea posterității și nu datele de naștere ale mucenicilor și ale Sfinților. Vechimea sărbătorii se poate observa în documentele de la sfârșitul celui de-al treilea secol, tradiție consemnată de istoricul bizantin Nichifor Calist, în timpul domniei lui Diocletian și a lui Maximian. Această perioadă este o pată neagra pe istoria creștinătății ca urmare a persecutării creștinilor. Adunați să prăznuiască Nașterea Domnului, aceștia au pierit arși de vii într-o biserică din Nicomidia.

Crăciunul este prăznuit de către credincioși după calendarul gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian consideră că acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie. De asemenea, Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă una din cele 12 sărbători domnești, cunoscute de către credincioși și sub numele de praznice împărătești. În țările în care creștinii sunt majoritari, Crăciunul este o sărbătoare legală și se prelungește și în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun.

Dacă în Apus, Nașterea se sărbătorea în fiecare an pe 25 decembrie, în Răsărit, această sărbătoare coincide cu Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie, sărbătoare numită de regulă sărbătoarea Arătării Domnului. Răsăritenii considerau că Mântuitorul S-ar fi născut și ar fi fost botezat în aceeași zi.

Totuși, atât în Orient, cât și în Occident, Nașterea Domnului era prăznuită la aceeași dată, însă diferențele dintre calendarul gregorian și cel iulian au făcut ca sărbătoarea Nașterii Mântuitorului să nu mai coincidă.

Despărțirea sărbătorii Nașterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din Antiohia în jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol în 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ținut o predică festivă care mai târziu va deveni izvor de inspirație pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul Nașterii. În prezent, doar creștinii din Armenia sărbătoresc Crăciunul la data de 6 ianuarie, precum în vechime.

Mântuitorul se naște din Preasfânta Fecioară Maria pentru a mântui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții în cetatea Betleemului, într-o iesle simplă, în peștera saracă. Atât Iosif, cât și Maria au venit de la Nazaret în Betleem cu ocazia recensământului ordonat de proconsulul Quirinius, de pe vremea împăratului Octavian Augustus. Totuși, negăsind găzduire în cetate, se adăpostesc într-o peșteră păstorească, unde Maria Îl naște pe Pruncul Sfânt.

Deși, conform tradiției, se spune că trei magi au venit să se închine Pruncului Sfânt în ziua Nașterii Sale (sau, conform Tradiției Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai târziu), Sfânta Scriptură pomenește mai mulți înțelepți fără să precizeze numărul acestora și momentul în care aceștia au venit. Magii îi aduc Pruncului daruri: aur, smirnă și tămâie, daruri și simboluri care aveau o semnificație aparte: aur deoarece Hristos era împărat, tămâie, precum unui Dumnezeu și smirnă precum aceluia ce va pătimi și va muri pentru păcatele noastre.

Postul Crăciunului ține 40 de zile și se sfârșeste în seara de Crăciun după litie. Printre obiceiurile de Crăciun aducem aminte de Tăierea porcului în ziua de Ignat (20 decembrie), un moment premergător Crăciunului dar și iubitele colinde. Prepararea mâncărurilor capătă dimensiunea unui ritual străvechi: cârnații, toba, răciturile, sarmalele, caltaboșul, jumările, chișca și cozonacul vor sta pe masa ta la loc de cinste alături de vinul roșu.

Sursa: www.calendarulortodox.ro

Comenteaza aici
ddd