Nu am avut foarte multe în comun. Am băut vreo câteva beri împreună, la ștrandul MApN-ului, de pe Barbu Văcărescu, gard în gard cu Pescariu Spa, unde ne-am intersectat întâmplător, stând la coadă la mici.
La un moment dat scrisesem un material care i s-a părut a fi nu tocmai favorabil pentru el. M-a sunat. Căpătase numărul meu de telefon de la prietenul nostru comun, Daniel Conțescu. M-a luat puțin tare, dar l-am înțeles. Punea mare preț pe dreptate!
El chiar nu greșise cu nimic. Nici eu. I-am explicat asta, și a înțeles. Dintr-o dată, am început să ne simpatizăm. În acest context am băut împreună acele beri, de care am pomenit la început.
Azi, Didi nu mai este. Și-mi arde gâtul după o bere cu el. Da, “Conțu” are dreptate: Didi avea un suflet foarte bun și niște povești de viață minunate.
Rămas bun, amice!
Foștii colegi te-au petrecut pe ultimul drum și tare mă bucur că, după ce ați fost loviți din toate părțile, s-a văzut iarăși că ați fost o ECHIPĂ.
