(P)

Pentru că tot mai multe zone ale orașului au fost împânzite cu mașini scoase la vânzare, consilierii oneșteni au ajuns la concluzia că s-ar cuveni adoptarea unei hotărâri prin care să se reglementeze și acest tip de comerț, aflat oricum la limita legii, pentru că nu există factură, nu se taie chitanță.

Se are în vedere, în primul rând, interzicerea expunerii autovehiculelor aflate la vânzare pe domeniul public al orașului. Samsarilor de mașini second hand și celorlalți care vor să-și vândă autovehiculele se gândește să li se ofere un perimetru special în acest sens. Bineînțeles, la pachet cu o taxă de ocupare a domeniului public, al cărei cuantum ar urma să fie stabilit ulterior.

dscn0004“Ne gândim că s-ar putea organiza chiar și un târg auto, poate lunea, iar ca locație cred că cel mai potrivit ar fi Oborul Săptămânal, unde este spațiu suficient”, s-a exprimat un consilier local.

“E bine că s-au gândit la treaba asta, știu o groază de locuri de parcare în oraș care sunt ocupate cu lunile de aceste mașini, ceea ce nu e normal! Și în fața Primăriei am văzut la un moment dat câteva mașini aflate la vânzare!”, a comentat un șofer oneștean.

Foarte multe mașini second hand sunt expuse spre vânzare de samsarii auto la intrarea în Onești dinspre Bacău, vizavi de Penny (sunt mașini care își așteaptă clienții chiar și în parcarea supermarket-ului!), și în apropierea Hotelului Trotuș.

loading...