(P)

Zilele Cașinului (13-15 august 2018), ediția a XIX-a, au inclus în programul zilei de luni, 13 august, un periplu la monumentul „Obârșia Mioriței”, un traseu montan devenit tradiție de câteva ediții încoace (se află la a IV-a manifestare).

Participanții, nu puțini la număr, au parcurs următorul itinerariu: Cașin – Mănăstirea Cașin – Scutaru – Poiana Înțărcătoare – Masa lui Vodă – Fântâna lui Ferdinand – Obârșia Mioriței.

Au urcat muntele Zboina numeroși invitați din județ și din afara lui, oficialități din aparatul administrativ, filologi, etnografi, preoți, profesori, elevi, jurnaliști, printre care: Maricica Luminița Coșa – prefectul județului Bacău, deputatul Constantin Avram, primarul comunei Cașin, Daniel Soroiu, prof. univ. dr. Ioan Opriș (director general pentru patrimoniu cultural național și secretar de stat în Ministerul Culturii după 1990), prof. dr. ing. Vasile George Puiu, Florin Ionuț Filip Neacșu (cercetător științific, expert UNESCO în domeniul patrimoniului cultural și imaterial), Vasile Șoimaru (politician, sociolog, conferențiar universitar din Republica Moldova), oaspeți din comunele Rucăr și Dragoslavele, jud. Argeș (de unde se trage comunitatea de munteni din Cașin), dar și din comuna Mahala, Ucraina și comuna Colibași, Republica Moldova.

Primul popas a fost la cabana Înțărcătoare, apoi s-a urcat la Masa lui Vodă (a voievodului Gheorghe Ștefan – unde se spune că făceau popas haiducii). A urmat Fântâna lui Ferdinand, cu referire la Regele Ferdinand I; aici, profesorul Ioan Opriș l-a felicitat pe Constantin Tudose, sufletul acestor manifestări culturale de la Cașin, spunându-i că, făcând toate acestea, de fapt face un mare cadou tuturor românilor. Totodată, prefectul Maricica Coșa i-a înmânat lui Opriș o plachetă ca semn de recunoaștere a lecțiilor de românitate oferite de-a lungul edițiilor cășunene. Tot ea a spus că Fântâna lui Ferdinand se află inclusă în cadrul unui proiect de reabilitare a monumentelor istorice.

Ultima oprire s-a făcut la monumentul „Obârșia Mioriței”, unicul loc pe harta țării care unește cele trei ținuturi de baladă – a baciului moldovean, reprezentat de comuna Cașin, jud. Bacău, a baciului vrâncean, reprezentat de comuna Soveja, jud. Vrancea și a baciului ungurean, reprezentat de comuna Brețcu, jud. Covasna.

Locul unde este amplasat monumentul, spectaculos ca peisaj și emoționant ca semnificație, îmbină aceste trei regiuni.

„Miorița” ne unește, este gândul care îți vine în minte privind acest peisaj minunat.

Delia Vâlcu

Comenteaza aici