Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că se pregătește instituirea unei noi taxe auto, de la 1 ianuarie 2019, care va ține cont de mai multe criterii de diferențiere, cel mai important fiind gradul de poluare.

Noua taxă auto va fi în așa fel pregătită – a mai menționat ministrul Mediului – încât statul să nu mai fie nevoit să returneze banii strânși din această taxă, cum se întâmplă în prezent.

„Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea cilindrică şi la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele, să nu avem niciun fel de probleme. Eu am pus termen ca undeva pâna la sfârșitul anului să găsim forma finală, ca la începutul anului viitor să știm exact ceea ce avem de făcut, cum gândim proiectele. Și, de la 1 ianuarie – poate cu o perioadă de tranziție, 31 martie, ca lumea să poată să se acomodeze”, a precizat ministrul Mediului, conform observator.tv.

Referitor la restituirea fostei taxe auto, ministrul Mediului a menționat că statul român a achitat deja 800 de milioane de lei, urmând a fi emise ordine pentru încă 700 de milioane.