Președinții de asociații de proprietari/locatari din Onești au fost invitați, în această dimineață (n.r. – vineri, 9 iunie), la o discuție cu șefii RAJA, scopul final al întâlnirii fiind semnarea noilor contracte de furnizare a apei.

Deja la nivelul orașului sunt mai multe asociații de proprietari/locatari care au semnat noile contracte de prestări-servicii cu RAJA Constanța, noul operator al sistemului de apă și canalizare al orașului.

În același timp, sunt încă și multe asociații care au tergiversat semnarea noilor contracte, deși peste 5 zile se împlinesc două săptămâni de când RAJA a preluat sistemul de apă și canalizare din Onești.

Mirel Șerbănescu, director adjunct coordonator al RAJA, le-a explicat oamenilor aflați în aula bibliotecii – unde a avut loc întâlnirea – care sunt termenii colaborării, determinați exclusiv de prevederile legale.

La fel ca în iarnă, când serviciul de apă a fost preluat, cu titlu provizoriu, de DPP (Domeniul Public și Privat SA), unii președinți de asociații s-au lăsat convinși cu greu să semneze noile contracte, ridicând tot felul de probleme, mai mult sau mai puțin semnificative în actualul context.

Într-un final, șefii de asociații și reprezentanții RAJA au ajuns la o înțelegere, contractele dintre părți urmând a se încheia în prima parte a săptămânii viitoare.

În cadrul discuției a fost rezolvată, deocamdată doar verbal, la nivel de promisiune, și singura problemă reală ridicată de președinții de asociații, legată de intervențiile la conductele din subsolul blocurilor, în condițiile în care celor de la RAJA le este interzis prin lege să acționeze dincolo de branșamentul blocului.

Prezent la discuție, Ioan Paris, directorul general al DPP, a spus că în cadrul societății pe care o conduce ar urma să apară o astfel de secție, cu girul consilierilor locali, care ar urma să numere în jur de 10 salariați – instalatori.

“Dacă acest serviciu nu ar fi asigurat mai departe de DPP, atunci firmele private s-ar umple de bani pe spatele asociațiilor. Desfundatul unei conducte de canalizare, de pildă, ne costa la DPP cam 90 de lei, iar o firmă specializată te taxează, pentru aaceeași lucrare, cu 200 de lei”, a menționat un președinte unei asociații care a semnat printre primele contractul cu noul operator.

Legat de pierderile de apă, reprezentanții RAJA și președinții de asociații au căzut de acord că acestea sunt determinate și de aparatele de măsură (apometre), care fie au un grad scăzut de precizie (fiind preferate de cei mai mulți ca urmare a prețului scăzut), fie sunt montate necorespunzător și nu indică valoarea reală a consumului de apă.