(P)

După ce mai mulți oneșteni care locuiesc în cartierul Satul Catolic au sesizat faptul că nu se mai simt în siguranță când trec prin dreptul proprietății lui nea Ilie, din cauza câinilor adunați acolo, care de cele mai multe ori deveneau agresivi, o echipă de ecarisaj din cadrul DPP a intervenit și a “curățat” zona.

Operațiunea a avut loc zilele trecute, fiind capturați nu mai puțin de 10 câini.

Un cititor UNU pe Trotuș ne semnalase de mai mult timp problema. “Foarte aproape de bibliotecă și de primărie. Am numărat o haită de 12 câini, dar s-au mișcat prea repede ca să apuc să-i fotografiez pe toți. Un mic focar de infecție pentru oameni, un paradis pentru câini”, este mesajul care a însoțit fotografiile de mai jos.

“Nu-l condamn pe nea Ilie, probabil că acei câini îi mai alinau suferința, dar efectiv nu se mai putea trece pe-acolo, chiar eu am văzut când niște copii abia au scăpat să nu fie mușcați de câini. Și asta s-a întâmplat nu o dată! Cum te simțeau mai temător, dintr-o dată deveneau agresivi (n.r. – câinii)”, ne-a mărturisit A.V., care locuiește la blocul de vizavi.

Pentru a diminua fenomenul câinilor fără stăpân din Onești, autoritățile locale au amenajat de mai mulți ani un adăpost în vecinătatea Oborului Săptămânal, doar că acesta este plin până la refuz, fapt care îngreunează misiunea serviciului public de ecarisaj din cadrul DPP, asociațiile pentru protecția animalelor solicitând condiții mai bune pentru patrupede.

Fenomenul câinilor fără stăpân nu este doar o problemă a Oneștiului, fiind întâlnit în toată țara. “Eu sunt de părere că iubitorii de animale, înainte de toate, ar trebui să se gândească la faptul că sunt atâtea categorii sociale de oameni, copii, bătrâni, care au mai mare nevoie de sprijin decât câinii. N-au decât să ia câinii acasă, dacă nu mai pot trăi de mila lor, iar banii să fie alocați pentru altele, că sunt atâtea de făcut în orașul ăsta!”, ne-a mai spus A.V.

Aproape 100.000 de euro cheltuie Primăria Onești pentru gestionarea serviciului de ecarisaj din Onești (salariile angajaților, întreținerea adăpostului pentru câini, hrană, sterilizare, etc.).

Comenteaza aici