(P)

Locuința unor oneșteni de pe strada Cașinului nr. 35 (la căsuțe) a fost călcată de un hoț, în noaptea de 8 spre 9 iulie, la ora 01.09, însă autorul furtului nu a luat în calcul că proprietarii aveau montate camere video de supraveghere peste tot.

Hoțul a plecat de pe terasa locuinței cu un obiect decorativ a cărui valoare nu este relevantă, însă “dacă acum și-a permit să intre pe proprietatea mea și vede că nu pățește nimic, mâine poate își spune că poate să intre și să fure și din casă”, a spus proprietarul locuinței.

Totul nu a durat decât câteva secunde, iar în imaginile video surprinse de camera de supraveghere se vede cum autorul furtului – care pare destul de tânăr, până în 22 de ani – se duce țintă către obiectul cu care avea să plece, ceea ce ne face să credem că îl “ochise” mai de mult.

Imediat cum a înșfăcat obiectul de decor, tânărul a făcut dreapta-împrejur și a plecat la fel de liniștit cum venise, fără să știe că a fost filmat și că imaginile circulă în aceste zile pe rețele de socializare, existând șanse foarte mari să fie identificat și tras la răspundere pentru fapta comisă.

Comenteaza aici