(P)

Viitorul Curița și Gauss Bacău, cele mai bune echipe din Liga a 4-a Bacău, s-au înfruntat din nou într-un meci “care pe care”, la fel ca în turul campionatului, și la fel ca și atunci tabela a indicat remiză, scorul fiind altul, 2-2.

În prima repriză, Viitorul a avut mai mult inițiativa, însă Gauss a stat foarte bine în terenul, contracarând fiecare acțiune ofensivă a gazdelor. S-a jucat mai mult la mijlocul terenului, fapt pentru care ocaziile de gol s-au strâns greu.

În minutul 21, Gauss a fost la un pas de deschiderea scorului, mingea lovind bara transversală a porții apărate de Albescu.

După ce i-a trecut glonțul pe la ureche, a venit rândul Curiței să-și arate colții. În minutul 28, Rareș Mihalache și apoi Tudorel Tudorache au trecut pe lângă gol în aceeași fază, care a ridicat publicul în picioare. Singur-singurel în mijlocul careului advers, cu toată poarta în față, după o respingere nereușită a fundașilor adverși, mai mult în disperare de cauză, Tudorache a înălțat zmeul, în locul unui șut plasat. Din tribune s-a auzit un oftat prelung.

Partea secundă s-a desfășurat după același scenariu, cu Viitorul forțând deschiderea scorului și cu Gauss agățându-se de orice minge și căutând să riposteze pe contraatac.

Până în minutul 64, când o combinație scurtă a băieților din ofensiva Curiței i-a prins pe picior greșit pe băcăuani, căpitanul Andrei Rozneanu luându-i picioarele lui Tudoarache, în suprafața de pedeapsă. Penalty pentru Viitorul și eliminare în dreptul lui Gauss.

Rareș Mihalache, căpitanul Viitorului, și-a asumat misiunea transformării penalty-ului și a executat perfect, în stânga portarului advers: 1-0!

Meciul nu era însă jucat nici pe departe.

Deși în inferioritate numerică, Gauss a reușit, în numai câteva minute, să răstoarne scorul prin golurile marcate de Întuneric și Lupu iar munca de un an de zile a Viitorului Curița a primit o grea lovitură.

Intrat după pauză, Adrian Gheorghiu a restabilit egalitatea, 2-2, cu cinci minute înainte de final, dar asta a fost tot.

Între Gauss și Viitorul Curița au rămas 6 puncte, iar cășunenii mai speră doar ca regulamentul să le interzică adversarilor promovarea. De fapt, mai precis, prezența la baraj.

Echipele de start:

Viitorul Curița: 1. Dan George Albescu – 2. Dragoș Ioan Ardeleanu, 19. Alexandru Belecciu, 5. Ștefan Constantin Irimia, 3. George Alexandru Maxim, 6. Daniel Ionuț Sitaru, 10. Rareș Mihalache, 9. Vasile Alin Priboi, 16. Denis Ștefan Botezatu, 13. Bogdan Corman, 17. Tudorache Tudorel Mihai. Antrenor: Costică Ene

Au mai jucat: George Alexandru Folia, Adrian Gheorghiu

Gauss Bacău: 82. Bogdan Miron – 44. Ciprian Dediu, 6. Andrei Rozneanu, 83. Vasile Dobârceanu, 4. George Patrichi, 25. Marius Doboș, 8. Andrei Întuneric, 15. Robert Pușcașu, 99. Daniel Gruia, 10. Bogdan Lupu, 14. Gabriel Boghian. Antrenor: Andrei Întuneric.

La acest meci, AJF Bacău a delegat o brigadă de arbitri care la avut la centru pe Eugen Mavriche – arbitrul în lotul “A” național, iar ca asistenți pe George Marian Fridl și pe Alexandra Teodora Apostu, arbitru FIFA.

La meci au asistat circa 500 de spectatori.

Comenteaza aici