(P)

Sâmbătă, 11 august, și duminică, 12 august va avea loc în satul Curița, comuna Cașin, la doar câțiva kilometri distanță de Onești, prima ediție a Trofeului “Curița Sticlărie”, un festival off-road “care are ca scop promovarea zonei și a sportului cu motor în zona noastră, după cum ne-a spus Marius Dima, unul dintre organizatori.

Peste  35 de șoferi care au în sânge acest sport, fie ei profesioniști sau amatori, și-au anunțat prezența la festivalul de la Curița, care este organizat sub tutela clubului off-road “Dacii liberi” Bacău.

“Acest eveniment se adresează în mod special iubitorilor sportului cu motor din zonă”, a mai precizat Marius Dima, care va lua la rândul său startul în cele două probe ale festivalului: una în care concurenții vor fi puși să-și testeze abilitățile pe terenul accidentat din creierii munților, iar cea de-a doua, care se va desfășura la poalele Măgurei, în zona Bulziș, mai accesibilă și spectatorilor.

“Mizăm pe o participare numeroasă, cred că vor fi peste 35 de echipaje la start. În prima probă, de sâmbătă, mașinile vor trebui să parcurgă un traseu special ales, chiar pe linia frontului din timpul Primului Război Mondial. De altfel, în zonă există mai multe cazemate și cuiburi de mitralieră din Primul Război Mondial, care s-au păstrat foarte bine, ceea ce face și mai atractiv acest eveniment pentru publicul larg, nefiind vorba doar despre o întrecere sportivă, ci și de o întâlnire cu istoria”, a menționat Gheorghe Zărnescu, directorul tehnic al concursului.

Sâmbătă, la ora 09.00, toate mașinile 4×4 se vor strânge în fața Primăriei Cașin, după care acestea vor lua cu asalt traseul montan, unde natura îi va aștepta cu tot felul de capcane (vezi video alăturat). Prima zi de concurs se va încheia cu un foc de tabără, participanții fiind invitați să guste din preparatele tradiționale oferite de stânele din Cașin și din Curița (brânză de diferite feluri, berbecuț la proțap, gulaș, etc).

Duminică, 12 august, va avea loc “Superspeciala”, un trial care se va desfășura în zona Bulziș, la poalele Măgurei, la aproximativ 10 kilometri de centrul comunei Cașin, unde publicul poate ajunge foarte ușor, cu mașinile personale, de oraș.

Programul evenimentului:

Sâmbătă, 11 august:

ora 09.00 – adunarea în fața sediului Primăriei Cașin, unde va avea loc ședința tehnică și distribuirea track-ul pentru traseu;

ora 11.00 – start demonstrativ din fața Primăriei; după momentul dedicat publicului, mașinile de concurs se vor deplasa apoi în coloană, însoțite de o mașină de poliție, către zona unde se va da startul oficial al întrecerii; finish-ul va fi în zona Bulziș; traseul are o lungime de aproximativ 35 de kilometri.

Duminică, 12 august:

ora 12.00 – Superspeciala, urmată de festivitatea de premiere.

Pentru orice detalii legate de festivalul off-road de la Curița,  organizatorii vă stau la dispoziție la numărul de telefon 0740.568.831. Înscrierile pentru concurs rămân deschise până sâmbătă dimineață.

Sponsorii evenimentului sunt: Ecokit Bacău, AutoOK, Dima Autoservice, iar premiile oferite constau în echipamente auto și sportive, plus diplome de participare.

Pentru public există și o zonă de campare, unde aceștia se pot instala cu corturile sau cu rulotele.

“Am ales această denumire – Trofeul Curița Sticlărie – pentru că în zona de concurs a existat, pe timpul războiului, o fabrică de sticlă construită de nemți, ale căror ruine se observă și astăzi, la fel și bucăți mari de sticlă, din acea perioadă, sunt împrăștiate și acum prin locurile respective, a explicat Marius Dima.

Comenteaza aici