EXCLUSIV: Tranzacția anului, la Onești: DEDEMAN cumpără mai multe terenuri de la Cășuneanu și deschide un nou magazin!

4
15729

Compania DEDEMAN, al patrulea cel mai mare jucător de bricolaj din Europa Centrală și de Est, va deschide un nou magazin la Onești, după ce frații Dragoș și Adrian Pavăl au bătut palma cu Costel Cășuneanu în privința unor terenuri pe care afaceristul de la Oituz le deținea pe varianta de ocolire a orașului.

Sursele UNU PE TROTUȘ susțin că afacerea este ca și făcută. Terenurile pe care DEDEMAN le-ar fi preluat deja de la Cășuneanu sunt situate pe varianta de ocolire a orașului, între Pensiunea First Class și Salonul de evenimente Very’s, unde au fost ridicate de mai mulți ani două clădiri de sticlă, construcțiile nefiind însă finalizate.

De altfel, în preajma acestora se află și acum un container din tablă inscripționat PA&CO International, cea mai importantă firmă din portofoliul omului de afaceri din Oituz, aflată în executare silită.

Această tranzacție le va aduce numai beneficii părților implicate. Cășuneanu va face rost de bani pentru a plăti datoriile de 5 milioane de lei (peste un milion de euro) pe care le avea la bugetul de stat la sfârșitului anului trecut și pentru recuperarea cărora Fiscul i-a scos la vânzare terenuri și clădiri de peste 20 de milioane de lei. În același timp, DEDEMAN va reuși, în fine, să ofere locuitorilor din zonă un magazin de bricolaj mult mai generos și mai bine aprovizionat. Nu în ultimul rând, vor câștiga și oneștenii, care nu vor mai trebui să bată drumul până la Comănești, în condițiile în care magazinul de la Onești, mult mai mic, era și mai puțin ofertant.

“Este o veste excelentă, de-acum nu va mai trebui să mergem la până la Comănești pentru a fi siguri că găsim tot ceea ce ne trebuie! Știu că cei de la DEDEMAN au avut în plan de mai mult timp extinderea magazinului de la Onești, dar nu au reușit să se înțeleagă la preț cu proprietarii terenurilor dimprejur, pe care doreau să le cumpere, a spus un client fidel al lanțului de magazine DEDEMAN.

Încă un câștig al afacerii: Cum noul magazin DEDEMAN va ocupa o suprafață mult mai mare, automat va fi nevoie și de o suplimentare de personal, ceea ce înseamnă noi locuri de muncă.

Valoarea tranzacției dintre Cășuneanu și DEDEMAN nu este cunoscută, dar acest lucru are mai puțină importanță. Totodată, nu se știe ce planuri au frații Dragoș și Adrian Pavăl cu actualul magazin DEDEMAN, de pe Calea Slănicului, dacă va funcționa mai departe în forma actuală sau va deveni un depozit imens.

Pentru cele două clădiri de sticlă ridicate fără autorizație, inspectorii Direcției Urbanism din cadrul Primăriei Onești l-au amendat pe Costel Cășuneanu cu suma de 50.000 de lei (aproximativ 12.000 de euro!), jumătate din maximum prevăzut de lege pentru culpa de a fi ridicat o clădire în lipsa autorizației de construcție eliberată de autorități, după cum UNU PE TROTUȘ a scris în exclusivitate AICI.

 

Comentariile sunt închise.