(P)

Încă de la începutul anului, în stațiunea Slănic Moldova a fost introdusă o taxă nouă pentru unitățile de alimentație publică altele decât cele care aparțin structurilor de primire turistică. Proprietarii acestora sunt convinși că noul bir nu este altceva decât o răzbunare a primarului Gheorghe Baciu față de grupul de inițiativă care caută să-l dea jos din funcție, prin referendum.

În Slănic Moldova, unitățile de alimentație publică altele decât cele care aparțin structurilor de primire turistică – mai pe românește terase ori restaurante care nu sunt parte a unei unități de cazare – pot fi numărate pe degetele de la o mână.

Începând din acest an, proprietarii teraselor ori restaurantelor altele decât cele care aparțin structurilor de primire turistică sunt nevoiți să plătească o taxă pentru fiecare scaun în parte în cuantum de 4 lei/lună – în cazul teraselor și de 8 lei/lună – în cazul restaurantelor, barurilor, unităților fast food, cofetăriilor, patiseriilor și altele.

Printre puținele unități existente în Slănic Moldova care nu aparțin structurilor de primire turistică și au deci obligația de a plăti această taxă de scaun sunt Restaurantul “Crama Domnească” și Terasa “Cascada”. Coincidență sau nu, unități sunt deținute tocmai de doi dintre inițiatorii demersului de demitere a primarului Gheorghe Baciu: Vali Bucur și Gabi Dospinescu.

Cei doi sunt revoltați, în condițiile în care noua taxă îi pune serios la cheltuială, în jur de 200 de milioane de lei vechi numai într-un an! (circa 4.500 de euro)

“Mi-a spus și mie un consilier local că această taxă a fost introdusă special pentru cei care s-au ocupat în mod direct de toată procedura în vederea organizării referendumului de demitere a primarului Gheorghe Baciu. Iar aceste persoane sunt eu și cu Vali Bucur. Și chiar cred că așa stau lucrurile.

Mă nemulțumește această hotărâre de consiliu, chiar și dacă, să zicem, aș fi de acord cu principiul solidarității. Dar nu mi se pare firesc ca un agent economic care dispune și de locuri de cazare să plătească 2 lei/cameră/zi dar doar atunci când camerele sunt ocupate, iar noi să plătim 4 sau 8 lei/loc/zi indiferent dacă avem sau nu clienți, sau, cum s-a și întâmplat de altfel, când nu funcționăm. De exemplu, <Crama Domnească> a fost închis o lună pentru renovare, lucru care se poate demonstra, dar taxa trebuie plătită. Și mai e o problemă, anume că în hotărârea respectivă nu se precizează nimic legat de data plății. Achit lunar, anual, cum procedez? Dacă în septembrie închid restaurantul, iar ei îmi cer taxa anticipat pe tot anul, cum fac? Suntem în situația de a plăti lunar mai mulți bani decât un hotel cu 40 de camere, să zicem, și care mai are și restaurant de 100 de locuri, ceea ce nu e deloc normal!, a declarat Gabi Dospinescu, sugerând indirect că aleșii slăniceni ar vota ceea ce le-ar indica primarul Baciu.

Acesta a mai precizat că situația e cu atât mai complicată cu numărul turiștilor s-a împuținat vizibil după ce drumul de acces către stațiune a fost închis, după ce s-a surpat pe raza orașului Tg. Ocna, ruta ocolitoare fiind greu de parcurs.

UNU pe Trotuș a încercat să obțină și poziția primarului Gheorghe Baciu pe marginea acestui subiect, dar acesta nu a fost disponibil la telefon, în momentul în care a fost apelat.

Comenteaza aici