(P)

Festivalul Verii” de la Onești, care și anul acesta va fi organizat tot de un agent economic, aduce în fața publicului mai mulți artiști de renume, în șapte zile de distracție și voie bună, între 25 mai și 3 iunie.

Printre cele mai importante nume care vor urca pe scena “Festivalului Verii” Onești, ediția mai-iunie 2018, se numără Mike Godoroja&Blue Spirit&Marius Mihalache. Aceștia se vor prezenta în fața publicului oneștean cu o producție unică care îmbină mai multe genuri muzicale: blues, rock, folk. Va fi un concert inedit, cu care Mika Godoroja și Marius Mihalache au smuls ropote de aplauze și la renumitul Hard Rock Café din București, în februarie.

Trupa Bere Gratis (foto mic 1), din a cărei componență face parte și chitaristul oneștean Mihai Munteanu, este un alt nume greu de pe afișul acestui festival, care propune însă multe nume de artiști consacrați, prin care Veta Biriș, Maria Cârneci, Nineta Popa, Benone Sinulescu, Petrică Mâțu Stoian, Matteo, Speak&“Libelula” ori Proconsul.

Capul de afiș al festivalului, care se va întinde pe mai multe zile, cu o scurtă pauză între ele, în condițiile în care au confirmat deja participarea foarte mulți artiști de top, am putea spune că este trupa moldoveană Zdob și Zdub (foto mic 2).

Formație de rock alternativ înființată în 1994, Zdob și Zdub este la ora actuală una dintre cele mai apreciate trupe din țară, cu oferte numeroase, dar și cu un preț pe măsură.

Zdob și Zdub a cântat, de-a lungul timpului, în deschiderea unor concerte ale unor formații și artiști de renume mondial, precum Red Hot Chili Pappers, Emir Kusturica&No Smoking Orchestra, Linkin Park, etc., ceea ce confirmă valoarea artistică a trupei care a luat naștere la Strășeni.

În 2005, Zdob și Zdub a reprezentat Republica Moldova la concursul Eurovision, clasându-se pe locul 6.

O prezență inedită pe scena festivalului de la Onești va fi și cea a lui Cristian Pomohaci, care se bucură de o notorietate tot mai mare în ultima vreme.

 

 

Program – “Festivalul Verii” 2018:

Vineri, 25 mai: Nineta Popa, Mike Godoroja&&Blue Spirit&Marius Mihalache

Sâmbătă, 26 mai: Veta Biriș, Petronela Radu, Ruxandra Pitulice, Fanfara 10 Prăjini, Matteo

Duminică, 27 mai: Fanfara 10 Prăjini, Ansamblul Folcloric Floricica de Munte, Maria Cârneci (foto mic 3), Constantin Măgureanu, Bere Gratis

Luni, 28 mai: Ansamblul Folcloric Brâul Bârsăneștean, Ana-Maria Rosa Preda, Andra Alexandra, Grupul Teleormanul, Nicușor Iordan, Zdob și Zdub

Vineri, 1 iunie: Petronela Radu, Petrică Mâțu Stoian + alte surprize muzicale

Sâmbătă, 2 iunie: Fanfara 10 Prăjini, Cristian Pomohaci, Serena, Speak&”Libelula”

Duminică, 3 iunie: Ansamblul Folcloric al Centrului pentru Cultură și Arte “Carmen Saeculare” (40 de persoane), Ansamblul Brâul Bârsăneștean, Benone Sinulescu, Potențial, Proconsul (foto mic 4).

Comenteaza aici