EXCLUSIV: De ce nu s-a înscris Paris la concursul pentru funcția de director general al DPP, pe care l-a picat Drăgoi! “I s-o fi arătat pisica”

0
1790

Consiliul de Administrație al SC Domeniul Public și Privat SA Onești (DPP)  anunța, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, scoaterea la concurs a postului de director general al societății, pe care îl ocupă în prezent Ioan Paris.

O deciziei mai mult decât surprinzătoare, cât timp mandatul de director general al lui Ioan Paris – susțin surse UNU PE TROTUȘ – este încă în termen. Mai mult decât atât, au mai precizat sursele noastre, contractul de mandat al lui Paris nu se va încheia mai devreme de anul 2019, așadar încă doi ani plini în exercițiul funcțiunii pentru actualul director general al DPP!

Așa se explică faptul de ce Paris nu și-a depus dosarul de candidatură, o abordare care ne-a făcut pe toți să credem că acesta nu mai dorește să continue la DPP. “A fost o greșeală a cuiva de acolo, de la DPP, scoaterea la concurs a unui post deja ocupat. Și nici nu am cunoștință ca domnul Paris să fi depus vreo hârtie prin care să ceară să-i fie revocat mandatul. Deși, mai știi… poate tocmai pe asta s-a mizat, ca Paris să-și depună mandatul și să facă loc altcuiva, a mai declarat sursa UNU PE TROTUȘ.

Dacă Ioan Paris nici nu s-a înscris la concurs, a făcut-o Dorin Octavian Drăgoi, nimeni altul decât directorul general al Sucursalei Electrocentrale (SE) Borzești și fiul fostui consilier PSD Ioan Drăgoi, membru marcant al partidului social-democrat. (află detalii accesând link-ul următor: http://unupetrotus.ro/sefia-dpp-nu-i-pentru-oricine-un-nume-greu-a-iesit-din-carti-dupa-proba-selectiei-dosarelor/).

Doar că Dorin Octavian Drăgoi nu a îndeplinit criteriile de selecție, situație care a ridicat, la rândul ei, alte semne de întrebare. “Posibil să se fi urmărit doar să-i fie arătată pisica lui Paris. Sau chiar a fost o greșeală de comunicare, așa cum s-a spus”, concluzionează sursa noastră.