(P)

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Bacău, for condus de fostul arbitru Cristi Sava, a respins contestația formulată de Viitorul Curița prin care gruparea de lângă Onești a reclamat dreptul de promovare al echipei Gauss Bacău, câștigătoarea campionatului județean, ediția 2017-2018.

Comisia de Disciplină din cadrul AJF Bacău, care s-a întrunit luni, 18 iunie, a respins contestația formulată de Viitorul Curița în baza articolului 35bis din Regulamentul Disciplinar al FRF – “Interzicerea dreptului de promovare”.

“Contestația se constată că este formulată cu tardivitate, în consecință Comisia de Disciplină decide: se respinge contestația formulată prin scrisoarea nr. 5/05.06.2018 de către echipa AFCS Viitorul Curița ca fiind neregulamentară, prin tardivitate, în baza RD art. 35bis aliniat 3<inexistența dreptului unui club de a promova într-un eșalon superior, poate fi reclamată de un club care are interes cel mai târziu cu 10 zile înainte de începerea competiției în cauză>”, se arată în răspunsul oferit de Comisia de Disciplină clubului contestatar.

Deocamdată, nu se știe dacă Viitorul Curița va ataca decizia Comisiei de Disciplină a AJF Bacău.

Gauss Bacău ar urma să întâlnească la baraj pe câștigătoarea campionatului județean Botoșani – Avântul Albești – primul meci fiind programat pe 23 iunie, la Albești.

În altă ordine de idei, astăzi – miercuri, 20 iunie, pe stadionul CSM din Onești, Viitorul Curița dispută semifinal Cupei României – faza județeană, împotriva echipei CSȘM Bacău. Meciul este programat să înceapă la ora 17.30 și va fi arbitrat de o brigadă condusă de Bogdan Ailioaie.

Tot astăzi și tot de la ora 17.30, la Dărmănești va avea loc cealaltă semifinală, Uzu – Gauss Bacău.

Finala Cupei României – faza județeană din acest an se va desfășura pe 27 iunie, pe stadionul CSM din Onești.

Comenteaza aici