(P)

Direcția Sanitar Veterinară și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău a transmis, printr-un comunicat de presă, care sunt obligațiile proprietarilor de porci și a fermierilor, la suspectarea unei boli infecțioase, până la sosirea medicului veterinar oficial al DSVSA Bacău.

Potrivit DSVSA Bacău, persoanele fizice și juridice care dețin suinele suspecte au următoarele obligații:

  • să izoleze animalele bolnave sau suspecte de boală;
  • să păstreze cadavrele animalelor moarte, carnea ori produsele obținute prin tăierea de necessitate, fără a le înstrăina ori valorifica;
  • să nu permit circulația animalelor și a persoanelor în locurile presupuse a fi contaminate;
  • să păstreze furajele care au venit în contact cu animalele bolnave sau care sunt suspecte de contaminare, fără a le administra altor animale;
  • să păstreze isolate ustensilele de grajd, așternutul, mijloacele de transport folosite și orice alte obiecte care pot fi purtătoare de contagiu;
  • toți crescătorii de animale, persoane fizice și juridice precum și reprezentanții Fondurilor de vânătoare de pe teritoriul județului Bacău au obligația de a notifica orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine, către DSVSA Bacău. Prezența virusului pestei porcine africane a fost confirmată, sâmbăta aceasta, la doi porci dintr-o gospodărie situată în localitatea Lespezi, comuna Homocea, din județul Vrancea, care devine astfel al 16-lea județ în care boala se manifestă. 
Comenteaza aici