(P)

În urma acţiunii din 15.04.2018, desfăşurată pe lacul de acumulare Poiana Uzului, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au surprins în flagrant două persoane care pescuiau cu ajutorul unor undiţe în perioada de prohibiţie.
Persoanele au fost interceptate şi identificate, constatându-se că este vorba despre doi barbaţi de 28 si 45 de ani, din oraşul Comăneşti; asupra lor s-a găsit şi cantitatea de 3 de kilograme de peşte. Peştii au fost redaţi mediului natural.
De asemenea, jandarmii au aplicat 2 sanctiuni contraventionale în valoare totală de 1200 de lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, art 59 litera f:
ART. 59 Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei, după caz: … f) pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie.
*** Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va acţiona, şi în perioada următoare, pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul și acvacultura.
Reamintim celor care au ca pasiune pescuitul sportiv că în perioada 07.04-05.06.2018 sunt instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuit (atât comercial cât şi sportiv).

Sursă text și foto: www.facebook.com/Inspectoratul-de-Jandarmi-Județean-Bacău

Comenteaza aici