(P) 

Un absolvent de MBA la Yale Business School care a ocupat poziții cheie în companii din Statele Unite și Europa, un olandez cu peste 30 de ani de experiență financiară și în consultanță și un expert în coordonarea proiectelor de investiții cu capital privat, restructurarea afacerilor și managementul crizei sunt cele trei achiziții care vor lucra alături ceilalți specialiști ai Chimcomplex la proiectul Compania Română de Chimie.

Doi dintre artizanii proiectului Compania Română de Chimie – Ștefan Vuza, președintele SCR (Serviciile Comerciale Române), companie care deține Chimcomplex Borzești, și Virgiliu Băncilă, președintele Consiliului de Administrație la combinatul din ONEȘTI, și-au adus alături trei specialiști desăvârșiți în management pentru a integra, cu succes, platformele industriale de la Borzești și Rm. Vâlcea, notează money.ro.

Cei trei noi manageri ai Chimcomplex sunt: Petru Ioan Văduva, olandezul Peter Bombeld și Ștefan Bucătaru.

Potrivit sursei citate, Petru Ioan Văduva va fi noul CEO al Chimcomplex SA Borzești. Petru Ion Văduva este absolvent de MBA la Yale Business School din Statele Unite şi are experienţa de management în domeniul investiţiilor financiare, ocupând  poziţii cheie  în cadrul unor companii din Statele Unite şi Europa, precum JP Morgan, Bear Stearns şi Caspian Securities (SUA), Renaissance Capital şi UralSib (Rusia), SEB Investment  Mgt şi CLSA London (Marea Britanie).

Fost Director de investiţii la Interprind GEM, Petru Ion Văduva a ocupat din anul 2009 funcţia de Director General Executiv al Ţiriac Holding și din anul 2013 pozitia de Director General al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Mediaş”, scrie money.ro.

Mai multe informații pe acest subiect, precum și declarațiile celor trei noi manageri ai Chimcomplex SA Borzești, pe www.money.ro.

Chimcomplex SA Borzești a achiziționat de curând pachele principale de acțiuni ale combinatului Oltchim Rm. Vâlcea.

Comenteaza aici