(P) 

La doar 5 ani de la darea sa în folosință, Centrul Social Slobozia, care fusese amenajat, din fonduri nerambursabile, în clădirea fostei Școli generale nr. 2 din cartierul Slobozia, nu mai corespunde cerințelor și va fi închis.

Centrul Social Slobozia avea o capacitate de 14 locuri și adăpostea mai multe categorii de persoane defavorizate, nu neapărat persoane vârstnice.

Autoritățile locale au decis să închidă centrul social din cartierul Slobozia după ce au fost finalizate lucrările la căminul pentru persoane vârstnice din cartierul Sat Catolic. “Fiind un centrul social unde aveau acces mai multe categorii de persoane defavorizate, și nu un cămn pentru persoane vârstnice, precum și ca urmare a numărului limitat de locuri, a apărut necesitatea asigurării unui spațiu în care persoanele în vârstă, cu probleme medicale, care nu se pot îngriji singure, să beneficieze de asistența necesară”, se arată în Raportul de specialitate la proiectul care prevede închiderea centrului de la Slobozia.

Tot în acest document, autoritățile confirmă două fenomene sumbre, îmbătrânirea prematură a populației orașului pe fondul lipsei de perspective pentru tineri: În contextul îmbătrânirii accentuate a populației municipiului Onești și al emigrării aparținătorilor în alte țări, din cauza locurilor de muncă s-a inițiat amenajarea unui cămin pentru persoanele vârstnice în sediul fostei Școli nr. 6 din strada 8 Martie nr. 26”.

Centrul pentru persoane vârstnice din Satul Catolic a fost amenajat tot din fonduri nerambursabile și va avea o capacitate de 40 de locuri. În plus, bătrânii vor beneficia și de asistență medical specializată, ceea ce nu era cazul la centrul social din cartierul Slobozia.

Centrul social din cartierul Slobozia urmează a fi închis începând cu data de 1 mai 2018, cu transferarea beneficiarilor la centrul din Satul Catolic.

Sursa foto: onestionline.ro

Comenteaza aici