(P)

Centrul Social Slobozia, care fusese dat în folosință în urmă cu cinci ani, își va închide definitiv porțile la sfârșitul acestei luni, după ce s-au finalizat lucrările la Căminul pentru Persoane Vârstnice situat în cartierul Satul Catolic.

La ultima ședință a Consiliului Local, aleșii oneșteni au aprobat proiectul de hotărâre privind închiderea Centrului Social Slobozia.

Decizia închiderii centrului de la Slobozia, care altfel era dotat corespunzător destinației sale, se afla într-o stare foarte bună și era ocupat în totalitate de beneficiari, a fost motivată de faptul că acesta nu putea asigura nevoile persoanelor bătrâne, cu probleme medicale și aflate în imposibilitatea de a se îngriji singure.

În aceste condiții, a fost amenajat spațiul din Satul Catolic, care pe lângă faptul că va dispune și de personal medical de specialitate, are și un număr de locuri mai mare (40, față de numai 14).

Spațiul fostului centru social de la Slobozia nu va fi lasat nici el de izbeliște.

Consiliul local Sorin Roșca a propus ca în acel loc să fie amenajat un dispensar medical – “mai ales că în Slobozia trăiesc 400 de persoane vârstnice, care nu se pot deplasa foarte ușor până în oraș pentru un simplu consult medical” – dar mai sunt și alte variante de lucru.

Potrivit spuselor primarului Nicolae Gnatiuc, sunt mai multe propuneri pentru amenajarea acelui spațiu, printre care înființarea unui “after school” sau dezvoltarea unui alt proiect social, ori de către Primăria Onești ori de către Protoieria Onești. “Dar așteptăm și alte propuneri”, a precizat edilul-șef al municipiului Onești.

Sursa foto: onestionline.ro

Comenteaza aici