(P)

Devenită deja tradițională, sărbătoarea absolvenților de liceu din Onești va avea loc și anul acesta, într-una din zilele lunii mai (nu a fost încă stabilită data exactă).

După ce vor fi defilat prin oraș, elevii claselor a 12-a de la Colegiul Național “Grigore C. Moisil”, Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci”, Colegiul Tehnic “Petru Poni”, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi”, Colegiul Național “Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic și de la Liceul Teologic “Preafericitul Sf. Ieremia” se vor aduna pe platoul de lângă Primăria Onești, unde cei mai buni dintre ei vor fi premiați.

Finalul festivităților marșului absolvenților de la Onești va fi al tuturor elevilor, cărora autoritățile oneștene le vor oferi un cadou muzical.

Dacă anul trecut pe scenă a urcat Lora (foto), de această dată autoritățile se gândesc să aducă la Onești un artist și mai bine cotat.

La ultima ședință a Consiliului Local au fost pronunțate numele a patru artiști cu foarte mare priză la public și anume Loredana, Smiley, Delia și Carla’s Dreams.

“Mie mi-ar plăcea să vină Smiley, dar și ceilalți sunt pe gustul meu, toți sunt artiști de clasă. Indiferent care va fi numele artistului ales, pentru noi, absolvenții clasei a 12-a, va fi oricum o bucurie, pentru că o dată în viață iei parte la un astfel de eveniment plin de emoție, și toată lumea cred că își dorește să rămână cu amintiri cât mai multe și mai frumoase de la această festivitate”, ne-a spus Alina, elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național “Grigore Moisil”.

Vezi AICI o GALERIE FOTO de la Marșul Absolvenților de la Onești – 2017.

Comenteaza aici