Oneștiul este un oraș superb. Dacă mergi în parc, te poți bucura de o priveliște minunată. Pe lac sunt o mulțime de rațe sălbatice. Plutesc cu grație pe luciul apei. Uneori, se întâmplă să se împungă una pe alta, și atunci rața mai slabă din fire își deschide aripile și o ia la sănătoasa, în zbor, până se liniștește surata nebună.
Tot în parc mai sunt și alte puncte de atracție, cum ar fi natura care se trezește ușor la viață, după o iarnă lungă și grea. Mie-mi par drăguțe și băncile, mai ales că nu sunt una-ntr-alta, ca prin alte părți ale orașului.
Frumos este peste tot în Onești, nu doar în parc, doar că nu deschidem noi ochii bine. La spital este raiul pe pământ, iar doamnele de la taxe și impozite mai au puțin și te și invită la cafea după ce, tot timpul cât stai la coadă, îți zâmbesc amabil ca să-ți fie șederea la ghișeu mai plăcută. N-am văzut atâta conștiinciozitate nicăieri pe unde am trecut! Giugiuc!
Uneori, chiar stau și mă întreb ca prostu’, există oare ceva care nu funcționează așa cum trebuie în orașul ăsta? Două nopți întregi mi-am stors creierii, jur că n-am închis un ochi!, și n-am găsit nimic care să poată strica această armonie. Nici în Germania nu este totul așa pus la punct ca la Onești!
Stăteam și mă gândeam zilele trecute că poate ar fi cazul să fac o schimbare, să mă las de presă și să încerc ceva nou. Ceva după puterile mele. E clar că în Onești nu se impune prezența unei instituții media – câinele de pază al societății, cunoașteți sintagma! Păi ce mama mă-sii să păzească ziaristul aici, unde, așa cum spuneam, numai îngerii lipsesc din peisaj?! Și-am înțeles că nici rost de schimbare n-ar fi, că binele va fi veșnic. Ș-apoi, de ce să scrii de rău, ca să se supere oamenii pe tine? Numai așa, că vezi tu lucrurile diferit față de restul lumii?
În cazul ăsta, nu mai bine mă angajez eu la spații verzi, să dau muștele afară din Parcul Municipal? Trai, nenică, mai ales că în orașul nostru s-a stropit atât de mult în ultimii ani, că nu auzi bâzâit de insectă cât e vara de lungă! Ce, n-ați remarcat că firmele de termopane din oraș au scos din ofertă plasele de țânțari gratuite?
Acum pe bune, mă apucă groaza când mă gândesc cât de mult mai este până la sfârșitul anului școlar! E una dintre puținele ocazii când te poți simți cu adevărat ziarist, în orașul ăsta, iar lumea toată să fie împăcată, să nu-ți mai bată obrazul! Serbări peste serbări, buline albe, coronițe, diplome, aplauze fulminante, strângeri în brațe, poze cu duiumul pe facebook, “al meu e cel mai!”, “ba al meu!”, să trăiască doamna educatoare, nenea profesoru’, să ne trăiască diriginta și toți descendenții ei până la gradul patru, să ne trăiască și Tonița, absolut orice ce se poate! Doar atunci parcă ar fi necesară prezența mea, a jurnalistului adicătelea, că dacă scrii tu despre plodul tău e ceva, da’ nu e maxim! Vorba aia: “Lauda de sine, nu miroase a bine!”
Chiar, o ieși de-o ciorbă dacă aș mâzgăli numai capodopere de genul “O zi din viața lui Georgică, de la grupa mică”, “Ambițios! Mihnea, de la a 9-a B, s-a lăsat de fumat la numai un an de când căpătase acest viciu”, “Talent înnăscut! O fetiță din ultimul an de liceu învârte sarmalele mai bine ca mama ei”, “Bun, ca toți ceilalți! Mihăiță a terminat clasa întâi cu FB-uri pe linie!” sau “După 12 ani de școală, un băiețel din Onești extrem de perspicace a învățat singur drumul spre casă!”?
P.S. – Pentru că mi s-a urât cu binele, mă gândesc serios s-o mai iau o tură din loc. De tot.
P.P.S – Scuze pentru poză, ea este din alt film, dar n-am avut răbdare să caut una mai bună!
