25 septembrie 2017 este data limită de depunere a dosarelor de către elevii de liceu din mediul rural cu rezultate școlare foarte bune, dar cu posibilități materiale reduse, pentru bursele oferite de compania băcăuană Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și amenajărilor interioare.

Programul de Burse pentru Liceu acordate de Asociația Dedeman Bacău continuă și în anul școlar 2017-2018, care abia a început.

Programul se adresează elevilor care au domiciliul în mediul rural și care au fost declarați admiși în anul școlar 2017-2018 în clasa a IX-a la unul din liceele de stat cu medie peste 8 (opt) și care nu au posibilități materiale pentru continuarea studiilor.

Cuantumul bursei lunare este stabilit în limitele cheltuielilor de cazare și masă la căminul internat al liceului respectiv.

Acest tip de burse nu se acordă doar în județul Bacău, ci în toate județe țării în care există cel puțin un magazin Dedeman.

25 septembrie este data limită de depunere a dosarelor.

Condițiile pe care elevul trebuie să le îndeplinească sunt prevăzute în Regulamentul de Acordare a Burselor, care poate fi accesat și descărcat de pe site-ul companiei Dedeman, la rubrica “Responsabilitate socială / Planuri de Bine pentru Educație”, precum și de la departamentul Resurse Umane din cadrul magazinelor Dedeman aflate pe raza județului.

În județul Bacău funcționează patru magazine Dedeman: două în municipiul Bacău și câte unul la Onești și la Comănești.