(P)

Programat inițial pe stadionul CSM, unde Viitorul Curița își dispută de altfel meciurile oficiale considerate pe teren propriu, amicalul cu CSM Focșani de astăzi, duminică, 11 februarie, va fi găzuit până la urmă de stadionul FC ONEȘTI. Ora de disputare rămâne neschimbată – 11.00.

“S-a luat această decizie pentru a proteja suprafața de joc de pe CSM, în condițiile în care aceasta este destul de moale și ar fi existat riscul să se degradeze serios”, ne-a declarat Adrian Andronache, unul dintre finanțatorii echipei Viitorul Curița.

Viitorul Curița și CSM Focșani s-au mai întâlnit o dată , tot în meci amical, în urmă cu două săptămâni, pe terenul vrâncenilor, echipa lui Costică Ene reușind să se impună atunci cu 4-1.

“De data asta va fi un meci mult mai disputat, ei nu se așteptau să pe predăm acea lecție de fotbal, cu siguranță doresc să-și ia revanșa, chiar dacă vorbim despre un amical”, spunea, zilele trecute, Costică Ene.

Comenteaza aici