(P)

La data de 08 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Căiuţi, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal fără permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Cu ocazia verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către pasagerul de 48 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, care era proprietarul autovehiculului.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

Atenție! Noul Cod Penal al României prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, pentru încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Bacău

Comenteaza aici