Unii, care mă cunosc cât de cât, știu cam în ce ape mă scald (familial).
Restul doar își pot da cu presupusul legat de acest text, și nu-i condamn dacă greșesc, chiar dacă mă jignesc.
Orașul (Onești, da, acolo unde s-a născut celebra Nadia) este bine! Puțin spre putregai, da’ e bine!
Se tot amenajează locuri de joacă. Multe locuri de joacă!
Iar angajatorii – știu că o să mi-i pun în cap – își dau ochii peste cap că nu au forță de muncă!
Păi de unde, domnilor?!!!
Pe trei coacăze stafidite nu mai lucrează nimeni!
Gândiți-vă că o vacanță de vară îi este suficientă unui elev de liceu, major, să muncească afară, acolo unde părinții săi fac șmotru de ani de zile, ca să-și ia o mașinuță la 2-3.000 de euro, cu care să spargă tot!
Mia voastră de lei, în acest context, n-are valoare mai mare decât o ceapă degerată!
Altfel, mă mir că mai sunt copii în cătunul ăsta! Da’ chiar sunt! Orașul lor…nu numai al lor, dar numai în principiu al lor…
Am făcut un recensământ vizual sumar, aproape că nu există preșcolar în oraș fără un “4x$” care să-l ia de la școală.
Oops! Ca să vezi minunăție! Uite ce mi-a ieșit apăsând, absolut întâmplător, simultan, tastele “shift” și “4”. Ciudat și nu prea, în toată ecuația asta fiind vorba de euro, nu de dolari americani. Chestie de gust.
Cum spuneam, nimic nou sub soare. Trăim tot la fel. Ca acu’ 100 de ani!
Cum spunea Eminescu: “Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul”
Orgoliul și mândria nu le întrece nimeni!
E ca la Anul Nou. Toți căscăm gura la dansul ursului, dar puțini percep mirosul.
