(P) 

Omul de afaceri băcăuan Ovidiu Budeanu, dezvoltatorul și acționarul singurului mall din județul Bacău – Arena Mall – și-a propus să extindă suprafața comercială a acestuia. În acest sens, Budeanu pentru a achiziționat aproape 15.000 de metri pătrați de teren, chiar în vecinătatea parcării Arena Mall.

Lucrările de extindere a Arena Mall ar urma să înceapă în septembrie 2019, finalizarea construcției fiind programată pentru 30 noiembrie 2020. Investiția va fi impresionantă: 20 de milioane de euro, adică jumătate din suma cheltuită de Budeanu în 2007, când a fost inaugurat Arena Mall.

„Ca urmare a schimbărilor din ultima perioadă privind comportamentul consumatorilor, centrul comercial Arena Mall din Bacău își va extinde suprafața comercială, oferind clienților mai mult entertainment, o zonă pietonală, spații verzi, terase, loc de joacă interior și exterior, precum și un hipermarket. Astfel, Arena se va transforma dintr-un <retail center> într-o destinație urbană în care poți să îți faci cumpărăturile, să te distrezi și să te relaxezi alături de familie sau prieteni”, a declarat Ovidiu Budeanu, proprietarul Arena Mall, pentru economica.net.

În urma acestei investiții remarcabile, suprafața închiriabilă totală va crește de la 26.000 de metri pătrați la 42.000 de metri pătrați, și la fel și numărul locurilor de parcare, care va ajunge la 1.300, după ce va fi amenajată o parcare supraetajată care va avea o capacitate de peste 495 de locuri.

Prin două firme de-ale sale, SC Apă Canal SA Onești și Servsal SA, Ovidiu Budeanu a operat mult timp serviciile de apă și canalizare, respectiv de salubritate din Onești.

Ovidiu Budeanu mai este și astăzi prezent cu business-uri în Onești, unde are închiriate mai multe spații comerciale.

Comenteaza aici