(P)

În următoarele zile urmează va fi făcut public anunțul de vânzare a activelor RAFO Onești. Tribunalul Bacău a confirmat Planul de reorganizare judiciară a societății, propus de Casa de Insolvență Transilvania (CITR) – filiala București.

Prima etapă de valorificare va fi marcată de organizarea unei licitații publice competitive cu strigare cu preț în urcare, dar care va porni integral de la valoarea de piață a rafinăriei, respectiv de la 59,5 milioane de dolari, fără TVA, scrie desteptarea.ro.

Există și un preț minim al activelor RAFO Onești, sub care nu se poate coborâ: 29,75 milioane de dolari, fără TVA

„În temeiul art. 91, alineatul (1) din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, activele care vor fi vândute sunt libere de orice sarcină, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de creanțe de orice fel ori măsuri asigurătorii, inclusiv cele instituite în cursul procesului penal”, a declarat Ion Marian, reprezentantul legal al salariaților RAFO Onești, pentru sursa citată.

Planul de reorganizare al RAFO Onești a fost inițiat în toamna anului trecut.

Aproximativ 97% din acţiunile societăţii RAFO Oneşti sunt deţinute de către compania Petrochemical Holding, grup înregistrat în Austria şi controlat de omul de afaceri rus Iakov Goldovski, aceasta deţinând şi 92,5% din creanţele rafinăriei.

În prezent, rafinăria se află în conservare, având autorizaţia de mediu valabilă la zi, iar pentru repornirea ei ar fi nevoie de o investiţie de aproximativ 120 de milioane de euro.

Comenteaza aici