(P)

Autoritățile locale din Onești au programat în a doua jumătate a lunii iulie un tratament cu insecticid pe domeniul public al municipiului, pentru combaterea ţânţarilor, păianjenilor, căpuşelor, puricilor şi muştelor.

Lucrările vor fi efectuate pe suprafețele de spații verzi din municipiu, în locurile cu mulți arbori și înierbate – parcuri, zone de agrement, locuri de joacă pentru copii, iar lucrarea de dezinsecție se va repeta după   aproximativ 20 de zile, pentru mărirea eficacității tratamentului.

Lucrările se vor efectua cu o firmă specializată, care trebuie să dispună de personal specializat autorizat pentru executarea lor.

În acest sens, SC DPP SA Oneşti  a demarat procedurile de achiziţie a tratamentului care va fi efectuat cu produse din grupa III şi IV de toxicitate, acestea nefiind dăunătoare pentru om, păsări, animale sau albine.

Comenteaza aici