(P)

Contractul de finanțare a proiectului, unic în România și care se va derula în parteneriat cu o asociație din Italia, a fost semnat la București la sfârșitul lunii februarie și se va desfășura în următorii trei ani, scopul principal fiind îmbunătățirea nivelului de competențe al medicilor.

Beneficiarii proiectului intitulat “Spitalul Municipal Sf. Ierarh Dr. Luca Onești – Centru de excelență pentru instruirea personalului medical” sunt în principal medicii spitalului din Onești și medicii de familie din zonă care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), precum și alți medici din județul Bacău și din zona București – Ilfov.

Domeniile prioritare de sănătate urmărite în cadrul acestui proiect sunt sănătatea femeii şi a copilului, boli netransmisibile majore, boli transmisibile, sănătate mentală și boli rare, iar valoarea totală a proiectului este de 10.998.783 de lei (circa 2,4 milioane de euro), din care Spitalul Municipal, ca lider de proiect, 9.124.296 de lei, iar partenerul Associazione Sud Italia Trapiantati ONLUS, 1.804.487 de lei.

Din contribuţia Spitalului Municipal 98% din bani sunt asiguraţi din fonduri europene, iar 2% reprezintă contribuţia proprie a beneficiarilor, ce va fi achitată de Primăria Municipiului Oneşti.

„Sunt convins că în urma aplicării la acest proiect, în care unitatea din Oneşti este singurul spital municipal din ţară care a beneficiat de o astfel de finanţare, prin cursurile adresate medicilor şi asistenţilor, se va realiza o educaţie medicală continuă. Principalii beneficiari sunt pacienţii care vor avea parte de îmbunătăţirea calităţii actului medical”, a scris Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Oneşti, într-o postare pe o rețea de socializare.

Comenteaza aici