(P)

În jur de 100 de noi locuri de muncă vor fi disponibile la Onești, în perioada următoare, acestea fiind scoase la concurs de unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 10.000 de salariați.

Compania de bricolaj Dedeman Bacău va reloca magazinul de la Onești de pe Calea Slănicului, lucrările pentru amenajarea noului spațiu, de pe Strada Redului, urmând să înceapă imediat ce se va fi finalizată o altă investiție similară, la Vaslui.

La Vaslui, magazinul Dedeman a fost dărâmat complet, în schimb fiind construit unul nou, mult mai mare și mai spațios, cum de altfel se va întâmpla și la Onești.

Până când Dedeman să se mute cu lucrările la Onești nu mai este mult timp. Acest lucru se va întâmpla după ce vor fi încheiate lucrările la Vaslui, unde a mai rămas de amenajat parcarea (cu peste 100 de locuri), chiar pe locul ocupat de vechiul magazin, în condițiile în care magazinul propriu-zis a fost deja finalizat și a și fost aprovizionat cu marfă.

Pentru că noul magazin de la Onești va fi mult mai mare decât cel existent, urmând să dispună de spații de expunere și de depozitare mult mai generoase, ceea ce va crește considerabil oferta de produse față de vechiul magazin, iar în plus va fi amenajată și o zonă de restaurante de tip fast-food, bineînțeles că și numărul locurilor de muncă va crește cu câteva zeci.

“Nu vă pot spune precis câte posturi noi vor fi scoase la concurs, dar din câte se aude vor fi undeva la 100 de noi locuri de muncă. Că vor fi 70 sau 120, asta se va afla atunci”, spune o sursă UNU pe Trotuș.

Potrivit site-ului undelucram.ro, o comunitate online unde foști și actuali angajați împărtășesc informații despre diferite companii din România, în septembrie 2017, un șef de raion la Dedeman, cu o experiență în domeniu de patru ani, era remunerat cu 2.600 de lei net pe lună, plus bonuri de masă. Tot în toamna anului trecut, un consilier de vânzări angajat full time în București, cu o experiență în domeniu de 3 ani, câștiga un salariu lunar net de 1.600 de lei, plus bonuri de masă.

La Onești, pentru demararea lucrărilor la noul magazin de pe strada Redului, potrivit surselor UNU pe Trotuș, mai sunt necesare și obținerea câtorva avize.

Comenteaza aici